777
Relația dintre cel ce imaginează lucruri și cel ce le pune în fapt nu este și nu va fi niciodată una comodă. Creatorul păstrează convingerea că are în față un interlocutor insensibil și incapabil să pătrundă viziunea sa artistică. De partea cealaltă, se aduce argumentul precarității noțiunilor de ordin tehnic, exprimate cel mai adesea ca lipsă de pragmatism și ignoranță.
În mod deliberat sau inconștient, pentru a seduce clientul, propunerile artistice înaintate de agenția de publicitate sau designer conțin uneori exagerări ce eludează posibilitățile reale de concretizare prin mijloacele tehnice cunoscute. Fiecare firmă de producție are de istorisit povești cu proiecte de tipul “navelor zburătoare”, care le-au ajuns la un moment dat pe birouri și la care s-au angajat sau au refuzat categoric să oferteze. Unele refuzate, din motivul unui nivel de buget care nu acoperea resursele de engineering necesare, altele reformulate până la modificarea totală a conceptului. Altele respinse fără drept de apel, dincolo de orice argument.
Apariția directorului de producție ca poziție absolut necesară într-o agenție de publicitate a fost, probabil, o măsură de a evita astfel de situații. Teoretic, acesta trebuie să fie capabil să deceleze între un proiect nerealist și unul viabil. El ar trebui să fie o interfață eficientă între clientul final, departamentul de creație și firma de producție. Ar trebui să cunoască temeinic materialele, echipamentele și întreaga plajă de mijloace tehnice disponibile în piața locală a producătorilor. Teoretic, ar mai trebui să fie la curent cu lansările de noi tehnologii și materiale, chair dacă acestea nu sunt disponibile în piața locală. Ar trebui să știe să înscrie resursele necesare implementării unui concept într-un buget adecvat la realitate. Și, tot la nivelul principiilor de manual, ar trebui să dispună de o bază de date care să cuprindă toți furnizorii relevanți din piața locală și tipul de specializare al fiecăruia. Momentul întâlnirii cu firma de producție ar trebui să fie unul în care proiectul în discuție a fost calibrat și evaluat temeinic în prealabil, adică ar trebui să fie unul dedicat unui minim fine tunning și a unei negocieri tarifare în limita unor marje realiste de discount-uri.
De cealaltă parte, firma de producție ar trebui, conform unui manual nescris al procedurilor de relaționare cu entitatea creatoare, să înscrie rapid proiectul într-un dialog la baza căruia să stea informații relevante. În primul rând, mijloacele tehnice adecvate de caredispune pentru obținerea unui rezultat care să ilustreze cu acuratețe coordonatele constitutive ale proiectului. În lipsa acestora, furnizorul ar trebui să fie capabil să propună alternative de producție și să fie dispus să negocieze, în termeni reciproc avantajoși, modificările pe care le poate suferi proiectul în funcție de impunerile nivelului de buget sau a recalibrării conceptuale a acestuia. Evaluarea corectă a timpului necesar implementării proiectului și comunicarea acestei informații ar trebui să fie, de asemenea, una din atribuțiile asumate în mod onest de firma de producție. Respectarea timpilor de producție și întreținerea unui flux de comunicare care să țină clientul la curent cu starea proiectului aflat în lucru sunt asumări la fel de necesare din partea firmei de producție.
Este redundant să afirmăm că realitatea se pliază foarte rar pe acest tip de protocol ideal al relaționării dintre firma de producție și entitatea creatoare. Nicio tabără nu este însă străină de aceste linii directoare, dar corectitudinea lor este percepută, de ambele părți, ca incomodă și rigidizatoare. Ignorarea sau eludarea lor este pusă, la pe seama specificității fiecărui tip de interacțiune și a vitezei cu care se desfășoară lucrurile în anumite situații. Acestea este argumentele cele mai vehiculate oficial, mai ales în discursurile publice. Argumente considerate, probabil, cel mai puțin în măsură să tulbure convențiile și aparențele după care se mișcă industria de ani buni. O chestionare individuală scoate însă la suprafață o întreagă pleiadă de frustrări, prejudecăți și resentimente. Firma de producție acuză agenția de publicitate sau designerul că propune clientului concepte complicate, care să-l hipnotizeze pentru a semna contractul. “Cu cât conceptul este mai spectaculos, cu atât fee-ul creatorului este mai justificat, iar prețul trebuie să-l plătim noi. Cineva trebuie să pună în fapt lucrurile abracadabrante puse pe hârtie de un artist care nu a știut când să se oprească din desenat și habar nu are cam cât ar costa producția și nici dacă ce a visat el poate fi pus vreodată în practică”, spune reprezentantul unei firme de producție cu o experiență de peste 15 ani, timp în care a colaborat cu mare parte din agențiile de publicitate din piața românească. “Întâlnești din ce în ce mai rar oameni din agenții care să cunoască, măcar la un nivel minim, ce presupune implementarea la nivel tehnic a conceptului pe care ni-l trimit spre ofertare. Înainte existau directorii de producție ai agențiilor, oameni care știau ce și cum, cu care puteam întreține un dialog constructiv. Acum primim proiectul pe email și singurul lucru pe care vor să-l afle fetele de la agenție este dacă ne încadrăm în buget sau nu. Nu contează cât de proaste sunt soluțiile pe care le dăm, important e să fim în buget și atât.”
“Volumul proiectelor elaborate, cu detalii de finețe a scăzut simțitor în ultimii trei ani, iar asta cred că este o evidență pentru toată lumea. Mai primim, foarte rar, câte o cerere să ofertăm pe astfel de proiecte și pot afirma, fără nicio reținere, că nu se pot numi proiecte. Nu mă hazardez să judec valoarea artistică, însă totul pare desenat în pripă, e superficial, făcut de niște copii care stau toată ziua cu smatphone-ul în fața ochilor, dar sunt total în afara subiectului atunci când le propui un material sau le vorbești despre ce presupune, la nivel tehnic, să construiești racheta pe care au vândut-o deja clientului și care crede că va ajunge cu ea pe Marte, alocând un buget penibil.”
Ironia și nemulțumirea sunt exprimate, în egală măsură, și de breasla creatorilor. Cele mai tipice reproșuri fac referire la refuzul de a evolua al producătorilor. “Mă lovesc mereu de un soi de primitivism în atitudinea oamenilor cu care colaborez pentru implementarea proiectului. Primitivism și suficiență. Mulți au rămas ancorați în rolul esențial al șurubului și te sufocă cu aroganță, de parcă ei înșiși ar fi inventat acest șurub și numai ei știu să-l manevreze”. Un designer care activează ca free lancer povestește:
“A ajuns să-mi fie teamă să mai propun ceva mai atipic clienților. Producătorii pare că au rămas suspendați în urmă cu vreo zece ani. Trebuie să faci eforturi serioase să-i convingi să iasă din zona de confort, și aici mă refer la găsirea unor soluții alternative, care presupun creativitate și ceva mai mult efort din partea lor. Dincolo de această comoditate, justificată de ei prin lipsa bugetelor adecvate, mai este și aspectul posibilităților tehnologice de care dispun. Investițiile s-au împuținat de la an la an, și acest lucru începe să se simtă.”
Pozițiile și păsurile exprimate de fiecare nu au darul să încline balanța câștigului de cauză într-o parte sau alta. Tensiunea dintre cele două entități este, în esență, una benefică, atât timp cât schimbul din întâlnirea lor reconfirmă poziția esențială a fiecăruia și îl suține să evolueze pe traiectoria pe care este înscris. Tensiunea degenerează însă accelerat în conflict când mediul devine ostil, încărcând toxic o relație antagonică de pe urma căreia ar trebui să se nască perspectivă, lucruri și idei, nu rezultate aproximative, năclăite de opacitate și rezistență și sufocate de lupta teribilă pentru supraviețuire.
Similar Posts:
1 comment
Share
Print
0 thoughts on “Creator vs Producator”