Când oraşul Dallas a trebuit să găzduiască ediţia din 2010 a evenimentului desfășurat sub egida NBA, All-Star Game, autorităţile publice locale au ştiut că vor realiza o campanie de promovare fără precedent.
Proiectul a inclus afişe pentru clădiri, printre care zgârie-nori, două hoteluri şi un edificiu intrat în Cartea Recordurilor. Termenul limită pentru finalizarea campaniei a fost unul destul de apropiat de momentul lansării în producție a materialelor .
Prin urmare, organizatorii au înţeles că trebuie să colaboreze cu profesionişti cu experiență. Au apelat la The National Print Group din Chattanooga, Tennessee, firmă recunoscută în domeniul imprimării display-urilor de mare format pentru faptul că se ocupă de proiecte ample. Doug Newson, preşedintele National Print Group, declară: „Am început dialogul. Am fost întrebaţi dacă putem strânge o echipă care să imprime afişele, să le instaleze şi să ducă proiectul la bun sfârşit. Am spus că putem s-o facem”.
Newson l-a contactat pe Jodi Sawyer, membru în Echipa de Branding al Produsului din FLEXcon, pentru că un proiect de asemenea anvergură avea să necesite o cantitate de substrat extraordinar.
„Au vrut să folosească produsul care le plăcea”, a argumentat Sawyer decizia National Print Group de a utiliza versiunea personalizată a produsului FLEXcon seeTHRU-sign.
„Am putut furniza material în suluri de 305 m, ceea ce a contribuit mult la accelerarea timpului de producţie”, a completat Sawyer. „Întotdeauna ţinem un inventar de stoc special, dar de data aceasta ne-am întrecut pe noi înşine.”
De grafică şi design s-a ocupat National Print Group, prin folosirea a două imprimante HP Scietex XL 1500, care au fost modificate pentru a răspunde nevoilor de printare ale companiei. În plus, National a recurs la cerneluri preparate special, cu particularităţi stricte, precum şi substraturi personalizate, obţinute în colaborare cu FLEXcon.
Echipată cu toate cele necesare şi cu grafica realizată, National Print Group a fost gata să înceapă procesul de montare a afişelor, însă echipa de instalare a descoperit că nu avea să fie uşor. Vremea a oscilat între vânt, ploaie şi zăpadă. „Luna ianuarie este riscantă din punct de vedere al vremii”, a susţinut Newson. „Speram să le instalăm rapid, dar ne-a luat aproape o lună. Nu poţi monta peliculă perforată pentru ferestre când e atâta umezeală. Mama natură chiar ne-a lansat o provocare în ceea ce priveşte timpul de producţie.”
„În Dallas, tot ce se construieşte e uriaş”, comentează Jodi Sawyer, adăugând că nici acest proiect nu a făcut excepţie. „A inclus The Bank of America Plaza, Hotelul Hyatt şi Hotel Renaissance. Aceste aplicaţii au fost monumentale ca ambiţie şi dimensiune deopotrivă.”
Atât de monumentale încât wrap-ul care decorează Banca Americii a atras atenţia Cărţii Recordurilor. Display-ul de aproximativ 4.924 mp, 32 m x 154 m, va fi inclus în următoarea ediţie a Cărţii Recordurilor drept cel mai mare realizat vreodată şi instalat pe o clădire. Dar acesta este doar un mic procent comparativ cu cei 11.148 mp din totalul display-urilor produse de National Print Group pentru eveniment.
„Nu s-a mai făcut nimic care să atingă aceste dimensiuni”, declară Doug Newson. „A fost cel mai mare display sensibil la presiune instalat vreodată pe o clădire.”