SIGN Istanbul 2008, ediţia cu numărul 10 a târgului internaţional de producţie publicitară din Turcia, a avut loc în perioada 4-6 decembrie. Deşi ediţia aniversară a fost preconizată ca fiind cea mai mare de până acum, ea nu a reuşit totuşi să doboare cifrele record ale ediţiei din 2007. Anul acesta 10.245 vizitatori interesaţi de domeniul producţiei publicitare au venit din 53 de ţări în căutare de noutăţi, contacte, demonstraţii de echipamente şi tehnologii.
Centrul Expoziţional şi de Conferinţe Tüyap a găzduit 286 de expozanţi, evenimentul fiind unul cu un caracter destul de variat în ceea ce priveşte aria geografică acoperită – companiile care au expus provenind din nu mai puţin de 22 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, nordul Africii, Asia şi America. Târgul şi-a propus să fie un mediu de business eficient pentru întreg lanţul relaţional client-agenţie-furnizor de echipamente-producător de semne, dar mai ales să promoveze produsele şi serviciile industriei de publicitate către consumatori. Sign Istanbul a adus pe aceeaşi platformă furnizori de materiale, echipamente şi accesorii pentru industrie, cât şi producătorii de signalistică publicitară şi agenţiile de media, pentru a acoperi tot spectrul industriei de outdoor şi a servi scopului propus de a unifica domeniul. La această ediţie au participat şi 9 producători de publicitate din România, cu reprezentanţi din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Târgovişte, printre care şi Caralux, Cores, Euro Cosimo, Wox Fad.