650
Imprimarea 3D anunță un viitor promițător și răsturnări de situație imposibil de imaginat până de curând. Tehnologia are potențialul de a livra o alternativă viabilă la produsele în serie prin accesul facil la o producție rapidă și personalizabilă la nivelul volumului și al designului. Prin revoluția pe care a stârnit-o, imprimarea 3D are toate datele de a reînvia și reinventa apetitul pentru manufactură, evacuat temporar de tumultul volumelor de producție specifice decadei pre-recesionare. Este, pe de altă parte, o sursă potențială de creștere economică, în măsura în care tehnologia va fi abil fructificată în contextul și specificitățile fiecărui areal.
Cum a reușit imprimarea 3D să strângă un asemenea capital de atenție într-un interval de timp aparent scurt? În primul rând, prin propunerea de nerefuzat pe care o oferă utilizatorilor: acces facil la obiecte unicat, realizabile rapid acasă sau la birou. Posesorul unei astfel de imprimante poate materializa orice obiect, atâta vreme cât are la dispoziție modelul 3D al acestuia. O multitudine de fișiere 3D sunt deja disponibile pentru descărcare în spațiul web, producătorii echipamentelor fiind direct interesați să faciliteze accesul gratuit la acestea. Utilizatorul, fie că este un designer aflat în căutarea unei soluții de a concretiza fizic un prototip, fie că este doar unul pasionat de tehnologie nouă, poate realiza orice obiect în câteva ore, în funcție de performanța echipamentului de care dispune. Obiectul este obținut prin depunerea de straturi succesive de material, iar aplicațiile sunt practic nelimitate, de la carcase de telefon, până la chitare, proteze medicale sau componente de avioane. Posibilitățile se extind de la o zi la alta, odată cu creșterea numărului de opțiuni de materiale pe care echipamentele de imprimare 3D le pot manevra: rășini speciale, ceramică, plastic, biomateriale sau, mai nou, titan și aluminiu. Dincolo de tehnologie, cel mai atrăgător aspect al imprimării 3D rămâne însă democratizarea mijloacelor de producție la care se capătă acces fără vechile limitări impuse de producția de masă. Obiectele sunt produse doar atunci când este nevoie de ele, fără impuneri de design sau de volum, iar aceste aspecte influențează în mod foarte favorabil costurile de realizare.
Deși lucrurile sună foarte promițător, iar punctele slabe ale imprimării 3D par insesizabile în comparație cu revoluția tehnologică pe care aceasta o propune, există o latură aflată în umbră, despre care nu s-a vorbit mai deloc până acum, dar care va intra într-o dezbatere intensă odată cu creșterea masivă a ratei de adoptare a tehnologiei, trend anticipat chiar pentru 2013.
Aspectul mai puțin flatant al imprimării 3D derivă din complicații aduse chiar de beneficiul central al acesteia. Accesul facil la producerea inhouse a oricărui obiect ridică probleme serioase ce țin de protejarea drepturilor de autor și de norme de siguranță care trebuie respectate pentru obținerea unui produs care să poată fi folosit fără riscuri.
Dacă, de exemplu, ai acasă o imprimantă 3D și ți-ai propus să îți creezi propriul model de telefon, te vei găsi în situația de a folosi și modele de componente ale mărcilor comercializate în piață, chiar dacă ți-ai desenat în amănunt carcasa telefonului. Preluarea, de pildă, a modelului unei baterii de telefon a unei mărci înregistrate te va aduce inevitabil într-o poziție de conflict cu normele de protejare a patentelor, chiar dacă, cel mai probabil, ai descărcat fișierele 3D de pe un website care permite acces liber la acestea, lucru altminteri perfect posibil la acest moment. Sau dacă, de pildă, construiești o bicicletă ale cărei componente le obții prin imprimare 3D și cineva care o folosește suferă un accident grav, cauzat de o greșeală de design sau de o eroare tehnică oarecare, cui revine responsabilitatea pentru asumarea daunelor? Celui care a desenat bicicleta sau celui care a produs-o? Celui care a produs echipamentul sau celui care a dezvoltat softul?
Află mai mult în numărul 51 al revistei USIGN.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
