Analiza

Producătorii de PMMA anunță creșteri masive de preț

• Bookmarks: 19 • Comments: 1770


Tot mai multe voci anunţă resurecţia industriilor din impasul economic. Piaţa electronicelor, domeniile imobiliar si automobilistic, precum si retail marketing-ul se bucură de o creştere a cererii, îndreptăţind estimările pozitive ale ieşirii din criză. Din păcate, revenirea la o dinamică fericită are și un revers: scumpirea exponenţială a polimerilor metacrilaţi (PMMA), categorie cunoscută sub numele generic de „plexiglas”, material indispensabil producției publicitare.

În luna martie, producătorii de PMMA anunţau o creştere vertiginoasă a preţurilor începând din luna iunie a anului curent, după ce, în anul precedent, ele punctaseră deja un salt de 15 procente. Evoluţia fusese provocată de scumpirea materiilor prime necesare obţinerii acestor materiale termo-plastice transparente, dar şi de creşterea cererii.

Polimerii metacrilaţi (sau „sticla acrilică” ) sunt folosiţi, în proporţie de 40%, în industria electronicelor, servind la fabricarea plăcilor optice subţiri (LGP) pentru ecrane LCD bazate pe tehnologie LED, precum şi a telefoanelor mobile şi calculatoarelor. Ei au, de asemenea, o amplă aplicabilitate în industria publicitară.

Revirimentul pieţelor TV, auto şi publicitară a determinat producătorii de PMMA să îşi augmenteze capacitatea de producţie pentru a face faţă cererii. Scumpirea materialelor comercializate a fost soluţia firească de compensare a costurilor implicate.

În 2011, cererea de PMMA a crescut cu 80%, iar prognoza măririi preţurilor indică, în medie, un salt de 21 de procente.

În momentul de faţă, situaţia are coordonatele unui cerc vicios. Deşi materialele acrilice sunt o componentă-cheie pentru pieţele enumerate anterior, scumpirea lor nemulţumeşte distribuitorii şi producătorii acestor industrii şi le ameninţă serios coordonatele financiare curente și, implicit, nivelul de productivitate şi ritmul de evoluție anticipat pentru 2011-2012.

Pentru a-şi acoperi investiţiile, importatorii locali de PMMA vor fi nevoiţi să impună preţuri care, probabil, vor fi suportate foarte greu de economii mai fragile, cum este cea a României.

Preţurile produselor finite vor creşte inevitabil, poate până la un punct în care consumul va fi diminuat sensibil. Iar pentru pieţe care depind în mod direct de consum, dar şi de uzul plexiglasului, precum producţia publicitară, lucrurile arată și mai îngrijorător. Producătorii vor trebui să crească, la rândul lor, preţul proiectelor ce depind drastic de acest material pentru a putea executa lucrări ce necesită utilizarea soluţiilor acrilice, ca, de exemplu, materialele POS, foarte populare în prezent.

Totuși,în condiţiile în care clienţii sunt actorii principali care stabilesc regulile și nivelul tranzacţiilor pe această piaţă, rămâne de văzut ce turnură va lua noul scenariu de piață, modificat violent de o creștere de materie primă ce depășește orice fel de estimare.

Similar Posts:

19 recommended
comments icon1 comment
1 notes
770 views
bookmark icon

0 thoughts on “Producătorii de PMMA anunță creșteri masive de preț

    Write a comment...