Romulus Cristea
Televiziunea publică este o parte a sistemului de securitate națională. Mai mult, controlul impus de oficialități și stipulat prin lege în ceea ce privește funcționarea unei televiziuni publice înseamnă, cel puțin teoretic, manipulare. Deci, discutăm de un instrument important pentru autoritățile unui stat. Dacă însă raportăm toate aceste constatări la decizia incredibilă a guvernului grec de a decide neașteptat închiderea postului public de televiziune ERT, nu poți să nu te întrebi cât de mare este dezastrul.
Pentru conspiraționiști nu e nimic nou, pentru autorități e perfect, iar pentru cetățeanul de rând nu înseamnă mare lucru dacă aducem în discuție rolul unei televiziuni publice în sistemul de securitate al unei țări. Nu toată lumea se poate împăca cu ideea că televiziunea publică nu este doar un mijloc nevinovat de transmitere a informațiilor către populație. Este adevărat însă și că televiziunile publice încearcă să-și asume un rol educativ, fiind un contrabalans la comercialul excesiv al posturilor de televiziune private. Mai mult, într-o societate democratică, în cazul calamităților naturale, al stării de război și al tulburărilor sociale grave, televiziunea publică rămâne singurul instrument care poate filtra convenabil mesajele guvernamentale. Discutăm de normalitate, și nu de excepții. Pe scurt, sistemul de funcționare al televiziunilor publice a fost oarecum corect gândit. În general, în orice stat normal, oficialitățile ar trebui să țină cu dinții de un astfel de sistem.
Dar iată că traversăm o gravă criză economică și socotelile unora s-au cam încurcat. Potopit de datorii uriașe și nu foarte capabil să gestioneze imensa criză, guvernul grec a luat decizia, peste noapte, să închidă radioul și televiziunea publică. Părea o soluție ieftină, la îndemână și perfect vizibilă pentru a arăta eforturile de redresare economică. Nu a fost să fie așa, reacția populației a fost neașteptată, lumea a ieșit în stradă, iar diverse organizații și partide dubioase promoscovite încercau să acapareze grabnic și pentru uz ideologic canalul de informații. La scurt timp, autoritățile elene au făcut pasul înapoi, au făcut promisiuni iarăși neacoperite și au redeschis provizoriu postul.
Decizia de a închide postul național de televiziune grec a fost, prin vizibilitatea oferită, poate cea mai drastică măsură de austeritate luată de autoritățile elene, care trag targa pe uscat de câțiva ani și refuză să reformeze corect urișa structură birocratică de funcționari de stat. Este însă și un semnal de alarmă pentru alții. Să nu uităm că România s-a confruntat cu o situație similară, de necesitate, însă gestionată la limită, anul trecut. Și Televiziunea Română a concediat peste 600 de angajați, deși se dorea ca numărul acestora să treacă de o mie, iar o parte din numeroasele posturi ale televiziunii publice românești ar fi urmat să fie închise definitiv. S-a ajuns la un compromis, cu mai puține disponibilizări și reforme, deși datoriile nu erau de neglijat. Însă, dacă din punct de vedere economic dezastrul Greciei este la altă scară decât al nostru (poate și datorită susținerii pe care am primit-o din partea instituțiilor financiare internaționale), servim, vrem, nu vrem, din aceeași porție drămuită și primim același gen de lecții în fața dezastrului încă în desfășurare al crizei economice.