Analiza

Fără reclame pe blocuri

• Bookmarks: 20 • Comments: 51025


Cele 500 de suporturi publicitare montate pe faţadele clădirilor importante ar putea dispărea în următoarele trei luni.

Primăria plănuieşte ca, în curând, să interzică materialele publicitare postate pe faţadele imobilelor din Bucureşti. Mesh-urile, cortinele sau bannerele vor putea fi montate doar în cazul în care o clădire se află în stadiul de construcţie sau renovare. Proiectul municipalităţii va fi supus unei dezbateri publice în cursul acestei săptămâni. Pe lângă interzicerea afişării reclamelor pe blocurile de locuinţe sau pe alte tipuri de imobile, propunerea urmăreşte ca, în cazul clădirilor aflate pe lista monumentelor istorice- conform Ordinului Ministerului Culturii şi Cultelor nr.2314/2004- să existe o plasă de protecţie a clădirii pe care să fie inscripţionată faţada proiectului ce urmează a fi restaurat. Pe clădirile aflate în construcţie, pe cele în renovare sau în restaurare, suprafaţa reclamei publicitare nu va putea depăşi 10 la sută din suprafaţa plasei. Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri va fi sancţionată cu o amendă de la 2.500 la 5.000 lei, urmată de desfiinţarea reclamei. Iniţiatorii acestei propuneri legislative susţin că măsura este justificată de reclamaţiile venite din partea societăţii civile, respectiv a proprietarilor afectaţi de mesh-urile publicitare prin disconfortul creat de diminuarea luminii naturale în locuinţe. Pe de altă parte, reprezentanţii primăriei capitale fac apel la curăţarea imaginii urbanistice, abuzată de materialele publicitare postate în exces şi fără discernământ. Primăria mai menţionează că, pentru contractele aflate în derulare, prevederile acestui proiect se vor aplica în termen de trei luni de la data când acesta a fost aprobat.

„Vorbesc in numele unui proprietar care are pe fatada apartamentului o astfel de plasa publicitara si vreau sa spun ca este binevenita atat pentru mine cat si pentru asociatia de proprietari din care fac parte. Cu bani rezultati din aceasta ne permitem sa intretinem si sa reparam: liftul, partile comune ale scarilor, inlocuirea conductelor vechi si ruginite” – Ramona, Bucureşti; sursa: www4.pmb.ro

„Sunt Preşedinte de bloc şi nu sunt de acord cu acest proiect, deoarece cu banii obţinuti din aceste plase facem reparaţiile necesare întreţinerii clădirilor. Daca tot vreţi să faceţi ceva şi să dovediţi că nu v-am votat degeaba, reglementaţi publicitatea pe domeniul public şi închideţi contractele dubioase încheiate cu firmele mari contra unor sume derizorii. Lasaţi domeniul privat în pace şi respectaţi legea proprietăţii.” – Sorin, Bucureşti; sursa: www4.pmb.ro

„Felicitări! Mă bucur mult să văd că mai există lume care gândeşte şi vrea să redea Bucureştiului o parte din frumuseţea lui şi să nu ne mai simţim tot timpul ca la ‘cinematograf’ când ieşim pe străzi- în loc de clădiri vedem plase colorate imense la tot pasul. Va fi însă foarte greu ca acest proiect să devină hotărâre, deoarece în joc sunt vreo 5-10 milioane de euro – valoare estimativă a pieţei de mesh-uri în Bucureşti – iar cei care riscă să piardă aceşti bani vor face tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple.” – Radu Costin, Bucureşti; sursa: www4.pmb.ro

Similar Posts:

20 recommended
comments icon5 comments
5 notes
1025 views
bookmark icon

0 thoughts on “Fără reclame pe blocuri

    Write a comment...