GoodSign lansează campania aniversară „15 ani de idei însemnate”, pentru a sărbători cei 15 ani de prezenţă pe piaţa de producţie publicitară. Pentru că şi-a derulat activitatea sub sloganul „Idei însemnate”, GoodSign a ales să marcheze acest moment aniversar printr-o campanie de mulţumire dedicată tuturor colaboratorilor, clienţilor şi partenerilor din industria publicitară cu care au împărtăşit, de-a lungul timpului, idei de succes.
Campania a fost gândită în jurul conceptului ”sărbătorim cu semne bune”, derivat din numele companiei, prin care reactualizează atitudinea pozitivă pe care GoodSign doreşte să o transmită colaboratorilor, adaugându-i o componentă de mulţumire, de feedback pozitiv.
Astfel, aniversarea celor 15 ani de existenţă ai GoodSign vine cu semne bune pentru parteneri: invitaţii la concerte, premii, discounturi, oferte promoţionale, integrate într-o campanie care se va derula în intervalul iunie – august 2011.
Prima acţiune din cadrul campaniei se derulează pe pagina de FaceBook a companiei şi constă într-un concurs de fotografii tematice, care să exprime creativ ideea de „semn bun”. Premiile oferite sunt bilete la concertul Scorpions, din Bucureşti, de pe 9 iunie. Vor urma, pe parcursul campaniei, invitaţii la concertul BonJovi, cadouri pentru partenerii tradiţionali, petrecerea aniversară, oferte promoţionale, precum şi proiecte de implicare socială, demarate din aceeaşi dorinţă de dărui.
„Ne-am hotărât să aducem semne bune nu doar prin calitatea lucrărilor noastre, ci şi printr-o serie de acţiuni îndreptate explicit către clienţii şi colaboratorii noştri, cărora vrem să le mulţumim astfel pentru tot ce am reuşit să construim împreună. Vrem să ne detensionăm puţin, în această perioada grea, să ne amintim să ne bucurăm de realizările noastre.” declară Cristian Aramă, directorul general al GoodSign.
Pentru a cunoaşte detalii despre derularea campaniei „15 ani de idei însemnate”, vă invităm să ne vizitaţi pagina web www.goodsign.ro sau să ne contactaţi la adresa marketing@goodsign.ro.
GoodSign este o companie care dezvoltă proiecte integrate de producţie publicitară, prezentă pe piaţa românească încă din 1996, sub numele Printactiv.
În cei 15 ani de existenţă, GoodSign şi-a extins activitatea şi în domenii conexe, acoperind, în acest moment, o arie largă de produse şi servicii: semnalistică indoor şi outdoor, realizare standuri expoziţionale şi decoruri de televiziune, amenajare spaţii comerciale, sisteme de expunere şi print digital. Axată pe inovaţie şi soluţii atipice,compania şi-a creat un avantaj competitiv pe proiecte unicat sau în serie mică.
0 thoughts on “Goodsign sărbătoreşte 15 ani de existenţă, printr-o campanie aniversară”