În perioada 16-18 octombrie Verla s-a alăturat dezmățului culinar creat de IQads și a oferit ingredientele publicitare în cea mai mare confruntare gastronomică de la MasterChef încoace: Cupa Agențiilor la Gătit! 64 dintre cei mai creativi bucătari și-au aliniat tocătoarele, au ascuțit cuțitele, au încins tigăile și au transpirat la cratițe, dând ce au avut mai bun în cea mai fierbinte probă a anului.
De la numele de scenă alese (Leo Gourmet) la cea mai năstrușnică poveste a felului de mâncare pregătit, de la preparate cu nume ingenioase (Splendoare de porc în iarba), la mesaje intimidante pentru concurență („Îi mâncam de vii” ), creativii din agențiile de publicitate și-au pus amprenta pe eveniment, demonstrându-și încă o dată valoarea.
Verla a asigurat cadrul competitiv dând sprijin creativității și oferind și o a doua competiție, la fel de bine primită, în cadrul Cupei: Competiția de design de șorțuri de gătit, câștigată de echipa de la Interactions – LeanMeanCookingMachine.
Design-urile ingenioase și dichisite de agenții au fost imprimate pe Samba Fr, material impermeabil, numai bun de realizat șorțurile creativilor participanți.
Covorul din zona de welcome a fost realizat cu folie StreetRap, iar geamurile au fost transformate în ecrane cu forme creative cu ajutorul foliei Glass Movie. Materialele realizate cu folia PromoSteel, care așezată pe un suport magnetic, permitea suprapuneri nelimitate, au oferit concurenților posibilitatea de a urmări rezultatele echipelor adverse.
Cât își așteptau rândul la gătit sau spionau concurența, publicitarii au testat foto-panoul de onoare al bucătarilor, realizat pe PromoMag, folia magnetică subțire ca o hârtie. Au avut ocazia să-și aleagă ținute și accesorii după bunul plac, întocmai ca la o adevărată ședință foto. Bonete, șorțuri, uneltele de bucătărie sau chiar culoarea părului se schimbau în câteva secunde cu folia PromoMag.
Chiar dacă numai o singură echipă a primit titlul de Agenția Anului la Gătit, celelalte s-au consolat cu premii născute în arșița evenimentului (Cel mai nepriceput bucătar) sau coapte dinainte (Cea mai creativă echipă, Premiul pentru team work, Cea mai frumoasă farfurie, Cel mai creativ logo, Cel mai creativ design de șorț, Cel mai ingenios nume de preparat, Cel mai gustos preparat, Cea mai interesantă combinație de ingrediente), astfel încât fiecare să plece cu satisfacția că a câștigat ceva.
Pentru a viziona mai multe poze de la Cupa Agenţiilor la Gătit, vă invităm să vizitați albumul Verla.