Misiunea proiectului a fost refacerea întregii faţade a teatrului din oraş, construcţie ridicată în anul 1936. Clădirea a fost realizată în stil clasic cu linii art-deco, panouri backlit, becuri incandescente şi neon.
Foile de 3 x 6 m din oţel galvanizat ale faţadei şi signalistica luminoasă de 3 x 3,65 m păreau, la prima vedere, în stare bună. Deşi îi lipsea zona bazală, integritatea structurii nu a fost afectată. Aceasta s-a menţinut foarte bine, iar dintre cele 52 neoane, doar trei nu erau în stare de funcţionare. Zonele decorate cu porţelan roşu erau în stare avansată de deteriorare, iar rugina afectase numeroase porţiuni.
Provocarea a fost ca fiecare piuliţă, cui, şurub, panou şi priză să fie cât mai aproape de original, iar structura iniţială să fie păstrată cât mai fidel.
Panoul luminos a fost demontat și curăţăt de rugină şi fiecare piesă a fost catalogată pentru a putea fi reasamblată conform schemei originale. Panourile de porţelan au fost restaurate, iar structura din oţel galvanizat a fost doar puţin modificată- s-a realizat din oţel inoxidabil cu găuri de scurgere, pentru a preveni apariţia ruginei şi a-i prelungi durata de viaţă.
La restaurarea plăcilor de porţelan au apărut probleme în momentul aplicării noului strat de coating. Mineralele utilizate pentru coatingul original s-au dovedit a fi incompatibile cu mineralele moderne, procesul de retratare a suprafeţei fiind imposibil. Singura soluţie viabilă a fost refabricarea fiecărui panou pentru a se potrivi cu precizie cu originalele. Restauratorii au refăcut fiecare panou, au aplicat coating de oţel, iar pentru a crea spaţiile necesare montării neoanelor, au utilizat echipamente de tăiere cu laser. Toate cele 52 locaşuri ale neoanelor, răspândite pe o suprafaţă de 144,77 metri liniari, au fost refăcute cu precizie milimetrică. S-a utilizat neon transparent de 15 şi 13mm și verde şi albastru de 12mm. Neoanele au fost cablate, fixate cu şuruburi de alamă şi protejate cu manşoane de porţelan, piese aduse de la un furnizor francez.