Operations Research a realizat o cercetare de măsurare a impactului publicitar pentru outdoor-urile de la metrou, rezultatele obținute fiind destul de îmbucurătoare pentru marii advertiseri.
În 2009- poate cea mai dificil an pentru advertising- companiile au făcut reduceri masive din bugetele de promovare, eficientizarea cheltuielior de publicitate și marketing fiind unul din obiectivele cheie ale noilor strategii. Printre alte necunoscute care trebuiau clarificate în scopul folosirii cât mai eficiente a puținelor resurse disponibile pentru promovare, statutul outdoor-ului purta un rol esențial. Pentru multinaționalele care desfășoară campanii extinse pe acest mediu de comunicare, este important de știut care sunt locațiile cele mai eficiente. Deși nu răspunde în totalitate problematicii outdoor-ului, studiul desfășurat de Operations Research a furnizat câteva răspunsuri utile, chiar dacă acestea priveau doar o categorie a outdoor-ului, respectiv panourile plasate în stațiile de metrou. cercetarea de măsurare a eficienței outdoor-urilor de la metrou a fost derulată pe o perioada de trei luni, din iunie până în august 2009, rezultatele fiind publicate de curând.
Publicitatea la metrou pare să fie eficientă, după cum demonstrează cercetarea. Pentru a surprinde cât mai relevant rezultatele urmărite, în perioada studiului au fost testate un număr de 12 reclame prezente pe outdoor la metrou. Respondenții au fost întrebați care este locația/stația corespondentă fiecărei reclame în parte, iar rezultatul a arătat că aceștia sunt receptivi la panourile afișate la metrou. 58% din respondenți au menționat în mod spontan unul din cele 12 ad-uri, recunoscând în mod corect și locația (stația). Doar 25% din utilizatorii de metrou nu au recunoscut nici una din reclamele testate.
Cine merge cu metroul în București?
Surprinzător, utilizatorii metroului au preponderent venituri medii și ridicate. Jumătate din respondenți au un venit mediu sau mare și numai 20% din utilizatorii de metrou au un venit mic.
38% dintre persoanele care circulă cu metroul fac cumpărăturile și iau deciziile de cumpărare. Aproximativ 1 din 3 utilizatori de metrou sunt cei care aduc cei mai mulți bani în casă . Câteva categorii de ocupații ies în evidență : pensionari, ocupații non – manuale și studenți. Însă, cu toate că 1 din 4 persoane care se plimbă cu metroul sunt pensionari – mai puțin de 6% din totalul călătoriilor cu metroul sunt făcute de aceștia.
Cât de frecvent se circulă cu metroul?
23% dintre bucureșteni au declarat că folosesc metroul în mod regulat, iar dintre cei care folosesc metroul, mai mult de jumătate sunt utilizatori constanți, ceea ce poate reprezenta o problemă pentru campaniile în care expunerea (frecvența de vizualizare) este ridicată.
55% dintre bucureșteni fac zilnic două călătorii, iar dintre aceștia 1 din 4 utilizatori de metrou folosesc într-o lună doar 2 stații, ceea ce dovedește că o campanie trebuie să acopere o varietate cât mai mare de stații.
Pe unde circulăm cel mai mult?
Din punct de vedere al călătoriilor, cumulat, cele mai mari stații de metrou (Piața Unirii, Universitate, Nicolae Grigorescu, Piața Victoriei, Piața Romană) atrag aproximativ 500 000 de vizite pe lună. Din punct de vedere al persoanelor care le tranzitează, cele mai mari stații sunt Piața Unirii 2, cu 8% din totalul populației bucureștene ce folosesc metroul, urmată de Universitate cu 7%.
Stațiile cu fidelitate mare sunt Nicolae Grigorescu, Gorjului, Piața Iancului și Pasaj Eroilor. Chiar dacă acestea nu sunt frecventate de multe persoane, totuși călătorii sunt constanți, conducând la o expunere repetată a mesajului către aceleași persoane.
Similar Posts:
- Care sunt cele mai vândute titluri la automatele de cărți de la metrou
- Un vehicul util de transport şi promovare
- H&M deschide primul magazin din România și închide porțile furnizorilor locali de servicii de imprimare de format mare
- Canapele de 1 miliard de euro la București
- Studiu: social media, tot mai atractiv pentru companii