FESPA, cel mai cunoscut eveniment pe plan mondial dedicat printului în format mare şi desfăşurat până acum o dată la doi ani, schimbă regula. Aşadar, vom avea un târg FESPA şi în 2018 şi în fiecare an de acum încolo.
Organizatorii au anunţat că după consultări cu expozanţii şi vizitatorii, au ales această soluţie pentru ca toţi cei interesaţi să se poată întîlni anual în cadrul unui singur eveniment care să acopere toate tehnologiile, procesele şi aplicaţiile. FESPA Digital, expoziţia dedicată tehnologiilor de imprimare în format mare digitale, va fi înlocuit de acest eveniment anual.
Iată ce declara Neil Felton, CEO FESPA: “ Cu această schimbare, ne-am propus să oferim claritate şi consistenţă comunităţii poligrafice mondiale. Din 2006, nava noastră amiral, expoziţia FESPA, a alternat cu FESPA Digital, reflectând revoluţia digitală care a modificat şi reînsufleţit piaţa noastră în ultima decadă. Iar acest eveniment a avut un succes atât de mare, încât este, practice, la fel de important precum expoziţia FESPA iniţială. Astăzi, reacţiile atât de la vizitatori, cât şi de la expozanţi ne spun că pe măsură ce digitalul ajunge la maturitate, ar prefera să vină la un FESPA anual, care să prezinte şi produsele sau aplicaţiile digitale, cât şi pe cele analog, pentru a reflecta cât mai bine diversitatea afacerilor pe care le reprezintă.”
Următorul eveniment global, ediţia FESPA 2017, va avea loc la Hamburg, între 8 şi 12 mai şi va avea în cadrul său exponate din tehnologiile screen, digitale sau de print pe textile. Sloganul acestei ediţii este Dare to Print Different (îndrăzneşte să tipăreşti diferit). Anii următori, gazdele evenimentului vor fi, pe rând, oraşele germane Berlin şi Munchen, iar târgurile vor avea loc tot în luna mai.
Aceste oraşe au fost alese pentru calitatea lor de hub-uri internaţionale de business, cu un cv dovedit în acest sens. Berlin, de exemplu, a găzduit ediţia 2007 a cunoscutului târg, care s-a dovedit una dintre cele mai memorabile întâlniri de acest gen din istoria de 50 ani a evenimentului organizat de FESPA, asociaţie aflată în activitate din 1962. Munchen a găzduit şi el evenimentul în patru ocazii, 1999, 2005, 2010 şi 2014 şi s-a dovedit unul dintre locurile preferate atât de vizitatori, cât şi de expozanţi. Bazându-se pe experienţa de la FESPA Digital Hamburg 2011, organizatorii se aşteaptă ca şi această ediţie să se bucure de un succes important şi de un aflux masiv de participanţi mai ales din nordul Europei.
Roz McGuinnes, Director de Divizie la FESPA, a spus la rândul ei: “ Unind evenimentele noastre europene şi înlăturând apelativul Digital, ne putem concentra energiile pentru a oferi aceeaşi experienţă fantastică pentru toţi participanţii în fiecare an. Pentru vizitatorii noştri, acest lucru asigură faptul că indiferent de an, oriunde s-ar afla cu ciclurile de investiţii, pot veni cu încredere la un eveniment FESPA în Europa care să le satisfacă toate nevoile în materie de informare şi aspiraţii.
Furnizorii de tehnologii şi consumabile pentru tiparul screen au de acum oportunitatea de a expune la FESPA în fiecare an, având astfel o platformă regulată în cadrul căreia să-şi împărtăşească din idei şi inovaţii fără a mai fi afectaţi de alte tipuri de calendar expoziţional cu alte cicluri.
De asemenenea, ne-am asigurat astfel că putem prezenta o ofertă consistentă pentru comunitatea tot mai mare de vizitatori din tiparul pe textile şi alte sectoare din industrie şi că putem oferi un grad mai mare de continuitate în raport cu evenimente şi initiative lansate recent, precum European Sign Expo sau Printeriors.”
FESPA, cu evenimentul său global anual din Europa, va fi în continuare complementat de evenimente regionale organizate special pentru Asia, Eurasia, cele două Americi şi Africa, oferind acces la acest eveniment-brand recunoscut internaţional de jumătate de secol furnizorilor de servicii poligrafice din aceste pieţe în plină dezvoltare.