Analiza

Serie / Unicat

• Bookmarks: 281024


Procesul pe care l-a introdus Henry Ford în urmă cu mai bine de 100 de ani a revoluţionat industria, banda Ford devenind sinonimul pentru eficienţă şi optimizarea procesului de producţie. În termenii signmaking-ului actual, firmele de producţie orientate către lucrări cu caracter unic se comportă asemenea unor pioneri civilizatori, porniţi în descoperirea unui tărâm necunoscut, în urma lor venind ceilalţi, cu misiunea de a popula şi exploata la maxim ţinuturile cucerite.

O istorie alternantă
Începutul anilor 90 marchează debutul producţiei publicitare din România. Atunci au apărut primele companii orientate către producţie, chiar dacă cifra de afaceri era rotunjită, uneori considerabil, cu venituri care rezultau din activităţi de intermediere. După o primă etapă, în care clienţii importau semnele publicitare pe care le instalau în România, interesul pentru acest gen de business a crescut direct proporţional cu nevoia companiilor de a folosi aceste semne publicitare. Dincolo de atracţia faţă de noutatea acestor lucrări, parte din antreprenori au fost motivaţi de încă un aspect care ţine de specificul procesului de producţie publicitară: gradul de unicitate al fiecărei lucrări. Abia ieşiţi dintr-un sistem economic şi social în care standardizarea se confundase cu uniformizarea, cei care au iniţiat activităţi de producţie publicitară după 1990, au făcut-o fiind animaţi de perspectiva unei activităţi care să le ofere mai multe grade de libertate. În condiţiile unui mediu de afaceri neconectat în totalitate la economia de piaţă, producţia nestandardizată a devenit un resort financiar capabil să genereze un profit consistent. Formula de câştig care a stat la baza celor mai multe lucrări de producţie publicitară din anii 90 se rezuma la o multiplicare cu 2 sau cu 3 a costurilor materiilor prime. Pe măsură ce numărul firmelor de producţie a crescut, majoritatea promiţând acelaşi beneficiu competiţional, nevoia de standardizare a apărut din nou, de data aceasta ca instrument de control şi corecţie a costurilor de producţie. În plus, boom-ul economic traversat de România în ultimii ani, care a încurajat dezvoltarea unor reţele de showroom-uri, magazine sau spaţii comerciale gestionate de companii multinaţionale a generat o tendinţă de reorientare a companiilor de producţie publicitară spre producţia în serie. Volumul ridicat de produse de aceeaşi natură şi în aceiaşi parametri de calitate impuşi de lanţuri de retail, farmacii sau bănci au constituit un bun prilej de reconsiderare a beneficiilor seriei. O analiză comparativă a celor două stiluri de producţie nu-şi propune să stabilească faptul că succesul este garantat de una din ele. Opţiunea pentru un stil trebuie să fie asumată pe termen lung, întrucât o reorientare poate dura foarte mult şi poate fi, în condiţiile pieţei de azi, similară cu dispariţia din branşă.

Forţa de muncă
Orientarea unei companii de producţie către una din cele două direcţii ţine, dincolo de poziţionarea strategică a acesteia, de modul în care îşi recrutează, antrenează şi, nu în ultimul rând, păstrează forţa de muncă. Trendul de migrare de la producţia de serie către producţia în regim unicat a influenţat felul în care s-a structurat departamentul de producţie. Unul din primele efecte ale acestui trend a fost cel al „despecializării” forţei de muncă. Fiind recrutată în principal din rândul meseriaşilor formaţi în regimul socialist- electrician, sudor, strungar, prelucrător prin aşchiere- forţa de muncă confruntată cu aplicaţii foarte diversificate şi-a pierdut specializarea. Fenomenul a avut iniţial şi o componentă motivaţională, patronii promovându-l drept policalificare a forţei de muncă. Totuşi, goana după oameni cu abilităţi şi competenţe cât mai diversificate a început să fie o constantă a companiilor care mizează pe lucrările cu caracter unic. Firesc, valoarea acestora a început să crească şi astfel au apărut decalaje majore între pachetele salariale din echipele de producţie. Acest aspect poate fi unul care să încline balanţa în decizia alegerii uneia din cele două direcţii: producţia de serie sau unicat. În cazul producţiei de serie, este nevoie de o forţă de muncă specializată, costurile salariale pot fi mai uşor controlate şi, în paralel, se poate face o evaluare corectă a angajaţilor. Pe de altă parte, media de vârstă creşte simţitor în companiile orientate către producţia de serie, fenomen care atrage după sine o capacitate de reacţie mult mai lentă a firmei, această categorie de angajaţi respingând stilul de lucru „overtime”. În cazul celorlalţi, personalul este unul cu o medie de vârstă sub 30 de ani, dispuşi la efort suplimentar atâta vreme cât este remunerat ca atare. Un alt aspect care diferenţiază cele două tipuri de companii este gradul de loialitate al angajaţilor, cei din companiile specializate în serie fiind mai puţini dispuşi la migrarea profesională decât ceilalţi.

Gama de produse
Există o dinamică dictată de volumul cererii pe piaţă care influenţează un anumit produs sau serviciu, tranformându-l într-un produs de serie. Casetele luminoase, prolight-urile, ramele click frame, tricourile serigrafiate, etichetele autocolante nu erau tratate în urmă cu 10 ani ca produse de serie, pentru ca astăzi să fie comercializate în lanţurile marilor retaileri. Din punctul de vedere al produsului finit, comparaţia între cele două direcţii de dezvoltare este strâns legată de dinamica de dezvoltare a companiei. Dacă pentru unii schimbarea unui produs sau introducerea în fluxul de producţie a unor elemente noi este echivalentă uneori cu blocarea producţiei şi chiar investiţii în alte echipamente, pentru ceilalţi capacitatea de reacţie la nevoile şi cererile pieţei este mult mai rapidă. Cei din urmă sunt cei care lucrează cu o gamă de materii prime extinsă, experimentând materiale noi şi integrând tehnologii variate pentru realizarea unei lucrări. Pentru firmele specializate în proiecte unicat se profilează o perspectivă care le apropie oarecum de cele care lucrează în serie. Competiţia din ce în ce mai strânsă a făcut ca multe dintre companii să îşi aleagă poziţionări foarte stricte, ceea ce le-a adus faţă în faţă cu nevoia de standardizare. Spre exemplu, o companie care s-a specializat în producţia de standuri expoziţionale sau decoruri de teatru şi televiziune- cu toate că fiecare proiect pe care îl implementează are un caracter de unicitate pronunţat- ajunge să standardizeze etapele de producţie şi alocarea resurselor într-un mod asemănător unui proces de fabricare în serie, cu scopul de a obţine un control mai bun asupra resurselor angrenate.

Modul de promovare
Alocarea resurselor de promovare pentru cele două tipuri de companii este un alt aspect diferențiator. În cazul celor orientate spre producţia de serie, trendul pare a fi orientarea către distribuţia produselor prin lanţuri de retail sau magazine on-line, drept urmare resursele de promovare se vor îndrepta către accesul la aceste canale de distribuţie, punând accentul pe preţ, stocuri şi condiţiile de creditare a clienţilor. Clienţii cheie ai companiilor specializate în producţia de serie sunt băncile şi reţele de retail. Cum achiziţia acestor bunuri se face pe baza unor licitaţii în care producătorul trebuie să îndeplinească criterii stricte de bonitate financiară, multe din companii şi-au reconsiderat activitatea, modificându-şi procesul tehnologic pe coordonatele unuia de serie. În acest fel, s-a creat un deficit de furnizori în zona lucrărilor nestandard pe care au încercat să îl suplinească companii de dimensiuni mai mici. Modalităţile de promovare pe care le au la îndemână cei care au optat pentru lucrările cu caracter unic se bazează pe portofoliu şi pe renumele dobândit. Unul din argumentele forte este capacitatea de a mobiliza rapid forţele de producţie pentru lucrări cu termene de execuţie strânse.

Managementul
Marea miză a managementului companiilor stă în optimizarea procesului de producţie- cu cât acesta va fi mai standardizat, cu atât va deveni mai uşor de controlat. Misiunea managerilor care au adoptat stilul producţiei în serie pare a fi uşurată de nivelul de standardizare pe care îl poartă, inevitabil, procesele. În aceste condiţii, implementarea unui sistem informatic de gestiune a resurselor poate creşte simţitor eficienţa departamentului de producţie. În cazul celorlalţi, lipsa standardizării la nivelul produselor creează un efort suplimentar în menţinerea eficienţei producţiei. Acest fenomen generează o responsabilizare suplimentară a colaboratorilor şi apariţia unor nivele intermediare de conducere în scopul segmentării procesului de producţie în mini departamente. Astfel, se tinde spre o standardizare a procesului, nu a produsului final.

Dotarea tehnică
Nu există caracteristici majore care să diferenţieze potenţialul tehnologic al firmelor specializate în serie sau unicat. În ambele situaţii, o dotare tehnică performantă şi coerent racordată la fluxul de producţie va creşte productivitatea. Cei care fac producţie de serie, obişnuiesc să achiziţioneze un lanţ de producţie de la un singur furnizor. De exemplu, un atelier de serigrafie automată va tinde să integreze operaţiunea de imprimare şi cea de uscare (atunci cînd este cazul) pe aceeaşi bandă de producţie. De partea cealaltă, producătorii sunt interesaţi de echipamente a căror gamă de aplicaţii este foarte mare. De exemplu, orice companie care produce standuri expoziţionale are în dotare un echipament de routare. Având în vedere faptul că o mare parte din activitatea acestor firme este destinată instalării lucrărilor, există un număr mare de echipamente modulare sau foarte uşor transportabile. Un exemplu elocvent este al firmelor care nu ezită să îşi aducă echipamente de producţie în spaţiul de montare al standului pentru refacerea elementelor de grafică distruse sau neprevăzute în proiectul iniţial. Poate părea ciudat, dar viitorul fiecărui stil de producţie stă în capacitatea producătorilor de a integra elemente specifice categoriei opuse. Pentru companiile care abordează lucrări cu grad de unicitate mare se va contura un trend de standardizare a proceselor, care va asigura un control mai eficient al costurilor de producţie. În aceeaşi măsură, companiile care mizeză pe producţia de serie tind să împrumute din stilul de producţie mai alert şi diversificat al celorlalţi, fiind conştienţi că succesul nu poate depinde doar de executarea rutinieră a unei game de produse. Mai devreme sau mai târziu, aceasta va intra pe un palier de constanţă, deci va deveni incapabilă să mai genereaze creşteri.

Similar Posts:

28 recommended
comments icon0 comments
0 notes
1024 views
bookmark icon

Write a comment...