Când vine vorba de culoare, outdoor-ul din București este destul de limitat din punct de vedere al nuanțelor abordate. Există recurențe sau trenduri cromatice în peisajul media OOH, dar poate cel mai frapant detaliu este stridența lor.
O plimbare în Piața Unirii lasă privirile saturate de roșu, verde, albastru, toate într-o concentrație foarte agresivă. Dintr-o perspectivă științifică, lucrul este explicabil: retina umană nu poate detecta decât trei culori primare – roșu, albastru și verde, care se îmbină pentru a genera restul de culori pe care le percepem, în funcție de frecvența luminii.
Pe plan local, culoarea pare să fie o armă de care se servește majoritatea mărcilor pentru a fura ochii consumatorilor.
Cromatica outdoor este determinată, într-o anume măsură, inclusiv de culorile de brand ale companiilor care se promovează într-un spațiu. Dacă pe o anumită suprafață sunt puse unul lângă altul logourile OMV, Siemens, Vodafone, spațiul-gazdă va fi îmbrăcat în RGB – albastru, verde și roșu.
Dar poate există o legătură subtilă între opțiunile lor reduse la o cromatică frustă și triada de culori primare, din care izvorăsc celelalte. Este posibil ca astfel de stimuli vizuali agresivi să fie simple conformări la un presupus gust pentru stridență al publicului – sau că trecătorii nu ar putea să remarce reclamele din jur dacă nu le sar în ochi?
În spațiile externe, culorile transpuse în aplicațiile outdoor sunt mai subtile – iar în cazurile în care sunt mai accentuate, problema este moderată printr-o policromie ce îmbină culorile reci cu cele calde. Mai mult, spațiile valorificate pentru amplasarea reclamelor sunt mai numeroase și “descentralizate”, pe când cele de pe plan local sunt înghesuite, de regulă, în zone centrale, relativ restrânse, care fac imperative concentrațiile de culoare puternice.
Aplicațiile out-of-home autohtone nu au atins încă acea treaptă evolutivă care îmbină designul avangardist cu suporturi calitative, un alt motiv care determină companiile să exploateze culoarea la maximum.