Judecând după anvergura proiectelor de producție publicitară concretizate de-a lungul ultimilor 12 luni, 2011 n-a fost chiar un an rău. Numai în capitală au fost date în folosință o serie de stabilimente cu caracter public care impresionează, chiar și pe cei mai neinițiați într-ale domeniului, prin aportul investițional.
Din marea masă a bugetelor alocate ridicării și amenăjării, companiile de producție publicitară au avut avut acces la procente semnificative. Numai că, spre deosebire de anii precedenți, aportul lor nu s-a mai rezumat exclusiv la signalistică și servicii ce țin exclusiv de domeniul mamă. Producția publicitară face pași înceți, dar fermi către categoria amenajărilor interioare și serviciilor ce țin mai degrabă de zona construcțiilor.
Numele companiilor implicate în proiectele majore ale lui 2011 păstrează semnul discreției sau al refuzului de a face publice câștigurile din portofoliu. Motivul cel mai des invocat rămâne și cel mai corect politic, confidențialitatea fiind argumentul suprem și totodată atributul ce însoțește parcursul unui an în care încercările de menținere pe piață au căpătat o turnură nouă, dar cât se poate de previzibilă.
Proiecte cu o vizibilitate greu de ignorat
Petrom City
Sediul de 100.000 mp al Petrom City a fost început în 2010 și finalizat la începutul anului curent. Investiția totală s-a ridicat la peste130 milioane euro. Aproximativ 4.000 de oameni din peste 150 de companii diferite au lucrat la Petrom City, în diferite stadii ale lucrărilor. Partea de signalistică a vizat zona de interior și exterior, incluzând semne identitare sau direcționale și suprafețe personalizate prin texte imprimate. Nivelul bugetului total alocat părții de signalistică din acest proiect rămâne protejat sub scutul confidențialității .
Mall Dragonul Roșu
Magazinul Universal Dragonul Roşu, primul mall cu produse „made in China”, a fost finalizat în urma unei investiţii totale 15 milioane de euro de către o firmă cu capital integral românesc – Niro Investment Group. Inaugurarea sa a avut loc pe 3 decembrie. Cei 15.000 mp au adus după sine nevoia amplasării de semne direcționale, obiecte de decor și butaforii și, cel mai important, realizarea întregii părți de signalistică aferentă zonei exterioare. Bugetul direcționat către furnizorii de producție publicitară implicați în proiect se situează între 150-200.000 euro.
Stadion Cluj Arena
Inaugurat pe 1 octombrie 2011, noul stadion Cluj Arena (Fostul „Ion Moina”) a fost renovat în acord cu standardele FIFA şi UEFA, conformare care i-a adus clasificarea Elite. Materialele și soluțiile de construcție au fost livrate exclusiv de furnizori locali.
Lucrările de renovare a stadionului au debutat în august 2009 şi au atras investiţii totale de 42 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Cluj şi de la guvern. Contractul de execuţie a proiectului a fost adjudecat de un grup de opt companii condus de antreprenorul general CON-A, în urma unei licitaţii organizate de administraţia judeţeană.
Geplast, distribuitor de sisteme pentru construcţii şi de materiale pentru producţia publicitară, a fost implicat în amenajarea Cluj Arena, furnizând soluţiile de izolare a pereţilor complexului sportiv. Negocierile purtate cu CON-A, antreprenorul general al proiectului, s-au întins pe parcursul a trei luni. Volumul de material izolant livrat de Geplast s-a ridicat la 4.409 metri pătraţi. Totodată, furnizorul a fost responsabil și de accesoriile de construcţie necesare definitivării proiectului: 4.500 de butoni speciali cu garnitură, minimum 11.000 ml de bandă de sigilare şi ventilare şi cel puţin 8.500 ml de profil presor şi garnitură EPDM.
Noua fațadă Unirea și ecourile sale
Informația legată de numele companiilor desemnate să refacă fațadele centrului comercial Unirea și să realizeze signalistica aferentă acestora rămâne învăluită în mister. Suprafaţele sunt dedicate în exclusivitate promovării brandurilor ale căror magazine populează masiv cele trei aripi ale centrului comercial, respectiv H&M, Bershka și, mai nou, Stradivarius și Pull&Bear. În faza inițială, responsabilă pentru lucrările fațadei a fost compania Macrea Construct, iar Biroul Individual de Arhitectură Mario George Kuibuş a fost numit proiectant general. Investiţiile celor trei retaileri în amenajarea spaţiului închiriat au inclus şi renovarea structurii exterioare.
Lansarea H&M în România a fost precedată de o campanie de promovare a cărei cea mai importantă componentă a fost cea de outdoor. Într-un context în care campaniile outdoor sunt din ce în ce mai puține și numără din ce în ce mai puțini metri pătrați, demersul H&M a fost o adevărată gură de oxigen în percepția pieței locale. Suprafața totală imprimată numai în campania de lansare a depășit 6000 mp. O parte din campania outdoor a fost realizată de un producător român specializat în imprimare, care furnizează, în continuare, servicii de print pentru retailerul care desfășoară campanii masive cu o frecvență lunară.
Trecerea în revistă a proiectelor 2011 va fi continuată în ediția viitoare a newsletterului Universign, marți, 20 decembrie.
Similar Posts:
- Autostrada Transilvania promite derularea unor ample proiecte de signalistică
- SIG Combibloc își va dubla în acest an echipa din România
- PetromV îşi schimbă identitatea – trend sau necesitate?
- Telefonia mobilă investește mai puțin în publicitatea outdoor și indoor
- Gabriel Militaru: Ceea ce se simte acum este prudenţa