792
De ce continuăm să cheltuim bani pe bilete de avion, hoteluri și restaurante pentru a ne deplasa la întâlniri și expoziții și nu lăsăm totul pe seama tehnologiei cu ajutorul căreia orice interacțiune e la un click distanță?
„Virtual” s-a instalat de ani buni în topul buzzword-urilor însușite entuziast de marketeri. Conceptul a pierdut mult din acea carnalitate inițială, intrând treptat în zona limbajului convențional, dacă nu chiar stereotipic. Ceea ce promitea să redefinească practicile de marketing și să-i seducă prin accesibilitate, rapiditate și eficacitate chiar și pe cei mai tehnofobi s-a instalat parcă mult prea confortabil și mult prea rapid într-un registru vag. Pentru cei mai mulți este doar un artificiu strategic la îndemână, obligatoriu de folosit când se vorbește despre obiectivul creșterii notorietății dincolo de limitatele granițe fizice. Printr-o bună prezență virtuală se subînțelege, astăzi, acoperirea spațiului web prin cât mai multe platforme de comunicare interconectate- un website dedicat, conturi dinamice în social media, conținut plasat în alte zone de informare relevantă pentru publicul țintă etc. Cam puțin totuși, față de ce știam oricum înainte ca acest cuvânt să intre în modă.
Una dintre aplicațiile rămase în aceeași zonă de ambiguitate în care stătea și când se lansa este evenimentul virtual, ca alternativă înainte mergătoare la târgurile și expozițiile live. Tema expozițiilor virtuale a stat multă vreme sub semnul unei întrebări ce trena amenințător peste vechile practici. Vor dispărea târgurile, așa cum le știm, în favoarea variantelor virtuale mai ieftine, mai accesibile, cu public nelimitat și disponibilitate eternă? Până să se coaguleze un răspuns edificator, lucru care durează de ceva vreme, conceptul a intrat într-un con de umbră, rămânând mai degrabă o temă supusă etern speculațiilor decât o opțiune cu adevărat viabilă.
Proiecțiile despre schimbările ce vor fi fost aduse de evoluția tehnologiei erau foarte îndrăznețe la nivelul anilor 2010-2011. Lucrurile nu s-au întâmplat însă chiar așa cum își imaginau analiștii momentului, marketerii arătând o lentoare surprinzătoare în adoptarea și implementarea soluțiilor virtuale cu un potențial inovator superior celor adoptate la scară largă. Această rezistență are o explicație foarte simplă. Chiar și cele mai deschise minți au încă rețineri în privința performanței superioare a mijloacelor virtuale de expunere și comunicare în fața celor tradiționale, „face to face”, mai ales când este vorba despre întâlniri și expoziții. Nimeni nu contestă avantajul costurilor diminuate, însă îndoielile devin serioase în privința relevanței și consistenței vizitatorilor virtuali. Cu alte cuvinte, nimic nu se compară cu discuția față în față într-un stand de expoziție în care vorbești direct cu clientul, la o cafea. În aceeași măsură, expozanții cu experiență admit faptul că expunerile virtuale au meritul de a crește rapid notorietatea unui produs și de a atrage un public pe care nu prea îl prinzi în cadrul târgurilor live. Cu toate acestea, majoritatea preferă în continuare evenimentele tradiționale. Opțiune argumentată prin valoarea inestimabilă a energiei degajate în evenimentele live față de reacțiile mai degrabă pasive ale publicului virtual. Reținerile nu țin însă numai de așa zisa lipsă a contactului direct. Consumatorii de servicii expo recunosc că nu stăpânesc foarte bine conceptul evenimentelor virtuale și nu au încă acel bagaj de cunoștințe necesare pentru a se angaja cu succes în acest tip de promovare. Deși a pornit cu un aplomb care promitea să schimbe radical conceptul de expoziție, ideea a devenit învechită înainte de a fi reușit să-și atingă măcar un sfert din obiectivele enunțate inițial. Nu este însă în totalitate sortită pieirii. Promisiuni de reactivare vin chiar din partea marilor organizatori de expoziții și evenimente, care se arată interesați de folosirea sa ca instrument de completare și extindere a evenimentului live. Este un demers menit să ofere mai multă valoare expozanților care, deși se arată reticenți față de expozițiile virtuale de sine stătătoare, deplâng în egală măsură staticismul și absența abordărilor inovatoare ale evenimentelor tradiționale. Vizitatorii online nu sunt presați de timp și nu mai depind de un program de vizitare de opt ore. Există deja exemple de organizatori de expoziții care pun în practică abordarea virtuală, în paralel cu evenimentul live și după încheierea acestuia. Produsele sunt încărcate pe platforme care permit vizualizarea 3D, oferte de preț, rularea de filme demonstrative și materiale video cu prezentările reprezentanților companiei, dar mai ales module interactive de comunicare, care să le permită vizitatorilor și expozanților să intre în dialog. Expozițiile virtuale rămân active timp de un an de zile și sunt conectate la rețelele sociale, website-urile companiilor și alte platforme de comunicare considerate relevante. Vizitarea unei expoziții virtuale se poate face în mod similar celei din cadrul fizic- utilizatorul poate alege după zonă, numărul standului, tipul de produs sau numele companiei.
Se estimează că statutul expozițiilor virtuale va fi reevaluat în viitorul apropiat, mai ales de companiile care înregistrează costuri foarte ridicate cu participarea la mai multe evenimente anual. Oportunitatea a fost deja speculată de câțiva antreprenori care s-au specializat exclusiv în această direcție, așa cum sunt cei de la Hyperfair, o companie din San Francisco care creează și organizează astfel de expoziții. În 2012, compania a lansat o platformă virtuală care combină beneficiile participării fizice la un show cu cele ale tehnologiei digitale. Reprezentanții companiei au o experiență îndelungată în participarea la expoziții, pe care le consideră, în forma lor actuală, arhaice, scumpe, complicate și cronofage. Inadecvate la prezent, mai ales pentru micile companii, care au nevoie să obțină rezultate cu bugete reduse. Nu este însă numai cazul companiilor mici. Situațiile tot mai frecvente în care companii gigant își anulează participările la evenimentele fanion ale industriei nu mai pot fi privite ca simple incidente.
Tehnologia promite să livreze ceea ce se urmărește în expozițiile tradiționale, adică schimbul de informații și crearea de contacte de noi. Promite însă să o facă mult mai eficient și mai ieftin. Variantele de platforme virtuale erau rudimentare la început, însă acum reușesc să reproducă cât se poate de fidel realitatea expozițională. Vizitatorii online vor intra într-o clădire care reproduce arhitectura spațiului fizic expozițional, de la holuri, până la standuri și sălile de conferință. Pot vizita standurile reproduse 3D și se pot mișca în interiorul acestuia pentru a studia produsele și ofertele. Pot conversa în timp real cu un reprezentant al companiei, pot solicita demonstrații sau semna contracte. În timp ce, pentru vizitator, o astfel de abordare aduce beneficiul economisirii resurselor de timp și o evaluare mai relaxată și detașată a ofertelor de produs, pentru expozant, participarea la o expoziție virtuală reduce costurile cu 50-80% față de costurile angajate de o expoziție tradițională.
Deși beneficiile sunt incontestabile, apetitul expozanților pentru abordarea virtuală rămâne scăzut. Cel mai vehiculat argument pentru această reținere vine din credința că interacțiunea față în față este cea mai eficientă formă de comunicare. Este mai autentică, intensă și nuanțată, lucruri pe care o platformă virtuală nu are cum să le simuleze. Companiile sunt deschise să adopte mijloace tehnologice de comunicare complementare, însă nu unele care să confiște total contactul direct. În opinia participanților la expoziții, aceste platforme ar trebui să înlesnească demersul expozantului și prospectarea vizitatorului, dar nu să-i izoleze fizic. Nu s-a găsit, cel puțin deocamdată, un surogat rezonabil pentru întâlnirile față în față, cu toate că bună parte a întâlnirilor și conferințelor sunt înlesnite acum de tehnologii web-based. Interactivitatea tot mai pronunțată a tehnologiei face posibil schimbul de informații în timp real, chiar dacă entitățile aflate în dialog se află la distanțe marcate de mai multe fusuri orare. În ciuda pleiadei de beneficii, interacțiunea față în față rămâne inestimabilă. Semnalele transmise de limbajul corpului și emoțiile emanate de interlocutor rămân factori esențiali în prezentări și negocieri, aspect care este sensibil estompat în interacțiunile virtuale. Oamenii au încă mare nevoie să se privească în ochi și să-și strângă mâna.
Abundența de stimuli fizici din întâlnirile live nu poate fi reprodusă virtual.
Din cele cinci simțuri umane, realitatea virtuală accesează doar două- auzul și văzul. Limitare care nu mai face posibilă percepția unor detalii senzoriale care sunt esențiale în comunicarea umană. Parfumul discret al interlocutorului, strângerea mâinii, mirosul cafelei din timpul întâlnirii sau zâmbetele largi ori reținute la cina de după negociere pot fi catalogate drept zgomote inutile într-o lume austeră, calată pe eficiență. Natura umană are însă mare nevoie de acest spațiu de desfășurare imperfect.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
