Analiza

Din curtea proprie n-ai cum să vezi orizontul

• Bookmarks: 16412


Evenimentele de amploarea celor precum Fespa sunt privite, adesea, din România, precum prezentările de modă de pe catwalk-urile marilor metropole. Prea mult capriciu, preț cam mare pe imagine, socializare de formă, bugete nejustificate. La ce bun toate acestea și deplasarea la fața locului, acum, când poți accesa imediat orice informație, iar interactivitatea nu mai ține de deplasarea cu avionul?

Odată cu venirea recesiunii și tăierea costurilor așa zis dispensabile, s-a stabilit că unul dintre lucrurile fără de care orice business își poate continua nestingherit existența este deplasarea periodică a reprezentanților acesteia la expoziții internaționale. Există, însă, fără doar și poate, evenimente care justifică abaterea temporară de la planul auster. Evenimente ce pot fi privite ca investiții în viitor și idei înainte mergătoare.

Mutarea atenției din contextul proxim spre unul mai larg, care agregă trenduri și strânge laolaltă persoane de decizie, produse și propuneri comerciale actuale nu este doar foarte necesară și utilă. Se poate dovedi, într-un plan secundar, și foarte reconfortantă și dătătoare de încredere, mai cu seamă într-o perioadă marcată de restricții autoimpuse sau dictate de mediu.

Să vezi și să înțelegi ce se întâmplă în domeniul tău, într-un loc unde se dă tonul în industrie, nu este deloc un capriciu sau o cheltuială inutilă. Dacă expoziția se numește Fespa Digital și are loc la Barcelona, motivele de îndoială în privința participării ar trebui să se risipească.

2006 a fost anul în care a avut loc prima ediție a Fespa Digital. Evenimentul și-a trăit aventura primelor ediții în chiar primii ani ai recesiunii, dar experiența nu a făcut decât să îi crească notorietatea și să îi sporească eficiența. Organizatorii au investit în el multă energie și bani, cu scopul de a reinventa experiența pe care expozanții și vizitatorii o au pe parcursul celor trei zile ale expoziției.

Ediția care începe peste o săptămână la Barcelona va ridica, probabil, numărul celor care au vizitat ultimele 3 ediții ale FESPA la peste 100.000 de vizitatori, o performanță notabilă, având în vedere contextul ultimilor 3 ani. Succesul expoziției vine din sincronizarea acesteia cu prioritățile momentului.

Accentul a fost mutat de pe echipament și performanțele acestuia pe experiența vizitatorului. FESPA este acum un show care oferă vizitatorilor informație, oportunități, know-how și entertainment.

Indiferent de nivelul de implicare în domeniul foarte ramificat al imprimării, o vizită la Fespa Digital 2012 nu are cum să te lase indiferent. Expoziția este gândită ca o experiență dinamică, integrată și suficient de densă în noutăți pentru a răspunde întrebărilor prezente legate de posibile investiții și parteneriate sau pentru a clarifica eventualele dileme legate de poziționarea într-o piață post recesionară, dar mânată de la spate de inputuri tehnologice continue, ce iau uneori prin surprindere bună parte a companiilor locale din zona de print, tributare unor metode de lucru depășite sau prea constrânse de temeri contextuale.

Află cum ajungi la FESPA și ce poți să faci între două întâlniri

Similar Posts:

16 recommended
comments icon0 comments
0 notes
412 views
bookmark icon

Write a comment...