Compania austriacă Mayr-Melnhof Packaging (MM Packaging), parte a concernului Mayr-Melnhof, a ajuns la un acord cu proprietarii Grupului TANN pentru achiziția integrală a grupului cu sediul în Traun, Austria.
Grupul TANN este liderul global în domeniul imprimării și finisării hârtiei pentru atașarea filtrelor de țigarete (hârtie pentru țigarete cu filtru), având o cifră de afaceri anuală de aproximativ 230 milioane euro. Producătorul deține 8 unități de producție, amplasate în 7 țări de pe 3 continente (America de Nord, America de Sud, Asia și Europa), și are aproximativ 1100 de angajați.
Prin această achiziție, una dintre cele mai mari din istoria Mayr-Melnhof Packaging, grupul austriac își va extinde poziția pe piața ambalajelor pentru produse din tutun, prin adăugarea în oferta companiei a hârtiei pentru țigarete cu filtru, al cărei proces de fabricație este destul de apropiat tehnologic de cel al ambalajelor pentru țigări. De asemenea, această achiziție are scopul de a consolida profitabilitatea MM Packaging prin extinderea lanțului valoric. Mai mult decât atât, grupul austriac are în vedere o creștere a potențialul de piață prin dezvoltarea unităților de producție.
Tranzacția, în valoare de aproximativ 275 milioane euro, urmează să fie încheiată la începutul anului 2019, după primirea avizului din partea autorităților antitrust.
Sursă foto: TANN Group
Similar Posts:
- Un român conduce vânzările Mayr-Melnhof Packaging în Europa de Sud-Est
- Mayr-Melnhof, posibil producător de celuloză de eucalipt
- MM Karton închide fabrica de carton din Deisswill, Elveţia
- Mayr-Melnhof Packaging România, certificat BRC – IOP
- Mayr-Melnhof raportează vânzări și profituri îmbunătățite pentru 2010