Eveniment

Surprize de proporţii la Drupa

• Bookmarks: 25763


Ai putea crede că un spaţiu de 175.000 mp este mai mult decât suficient pentru a expune soluţii de imprimare de ultimă oră, însă Drupa s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei 1.971 expozanţi din 52 de ţări şi vizitatorii lor avizi de inovaţie, care se preconizează că vor fi cam 400.000 la număr. Cifrele preliminare publicate după prima jumătate a perioadei de târg au scos la iveală nu mai puţin de 213.000 vizitatori unici din 115 ţări şi 540 milioane Euro în vânzări contractate de expozanţi.

Drupa a fost verde
Timp de două săptămâni Drupa a acaparat atenţia industriei de print din întreaga lume. Cu toţii au fost cu ochii pe standurile de dimensiuni impresionante ale mai marilor pieţei pentru a afla noutăţile anului. Cu greu putem spicui câteva dintre acestea, căci fiecare zi de Drupa a adus valuri de noutăţi. Laitmotivul manifestării a fost de departe trendul „eco”, mai ales că pe 5 iunie s-a celebrat şi ziua mondială a mediului înconjurător. Pentru mai marii unei industrii poluatoare prin natura sa, „verdele” este acum la modă, nu doar pentru un sezon să sperăm.

Şi chiar când ai putea spune că masiva desfăşurare de forţe care este Drupa implică emisii şi consumuri ce nu se încadrează deloc în această mişcare ecologistă, producătorul de hârtie UPM, a declarat că vrea să recicleze toate deşeurile de hârtie generate de marele eveniment pentru a le refolosi în procesul propriu de producţie. Mişcarea vine în acord cu un trend general de ecologizare a industriei, la care subscriu din ce în ce mai mulţi producători. Cei de la Sun Chemical, spre exemplu, şi-au gândit întreaga apariţie pe această idee, aducând revoluţionarele cerneluri „verzi” pe bază de resurse regenerabile, precum cele pe bază de ulei de soia sau de amidon, ori cernelurile flexo pe bază de apă. Toate acestea au fost puse în scenă printre brazii înalţi de la standul producătorului, ce au subliniat conceptul.

În aceeaşi idee, Heidelberg a anunţat pe 5 iunie, de ziua mediului, că va compensa pentru emisiile de CO2, consumul de curent şi cele 70 de tone de hârtie folosite la standul său, sprijinind un proiect ecologic biomass din India. În plus, întreaga industrie sprijină iniţiativa numită Verdigris a grupului de cercetare Digital Dots (organizaţie non-profit susţinută de Canon Europe, HP, Agfa, Fujifilm, drupa, Ricoh şi Screen), care vrea să evalueze impactul pe care îl are industria de print asupra mediului, un studiu ale cărui rezultate vor fi disponibile gratuit în speranţa educării pieţei.

Digitalul explodează
Principalii expozanţi au fost Heidelberg, care a ocupat singur două săli dispunând de un spaţiu de 7.800 mp, Xerox, al cărui stand a fost realizat aproape în întregime din materiale reciclabile, dar şi HP, care vine puternic din urmă vrând să acapareze parcă întreaga piaţă a digitalului de mare format. Totuşi, cea mai probabilă vedetă a show-ului este JetPress 720 a lui Fujifilm, prima maşină plană digitală de tipar ce va asigura, susţin ei, o calitate a tiparului similară cu cel offset şi superioară faţă de orice altă rotativă digitală.

Gandinnovations a prezentat printerele digitale NanoJet UV True Flatbed, Jeti 3348 Jetstream UV RTR şi Jeti 3324 Aquajet Direct-pe-Textile. Heidelberg a lansat în premieră mondială noua presă Speedmaster XL 162, care şi-a găsit proprietar încă din prima zi de târg într-un producător de print italian, în timp ce trei Speedmaster XL 105 în 12 culori în valoare de 13 milioane de euro au fost achiziţionate la prima strigare de Anton Group. Efi Vutek a adus la Drupa prototipul seriei DS flatbed de mare viteză. Sappi a adus în standul său high-tech ultra-modern revoluţionara hârtie cu uscare rapidă Tempo silk şi deja populara gamă de carton pentru ambalaje Algro Design, declarându-le ca fiind cele mai fine şi mai albe de pe piaţă. Xerox a dezvăluit mult-speculatul şi misteriosul iGen4 ce se vrea a atinge „un nou nivel al productivităţii”. Kodak spune că „va schimba printul pentru totdeauna” cu noul sistem Stream, o tehnologie web inkjet care oferă viteză, calitate şi costuri comparabile cu cele offset. Noul printer flatbed de la Durst, Rho SP 60, imprimă direct pe materiale rigide, iar Océ a prezentat noul printer color de mare format Colorwave 600, cu 1.200 dpi şi noua tehnologie CrystalPoint ce face printul rezistent la outdoor. Şi cei de la Matan promit o nouă eră a productivităţii cu ultima generaţie de printere digitale Hybrid Barak5 UV, capabile să imprime 300 mp/oră la o lăţime de 5m. În plus, Matan face la Drupa demonstraţii live cu noul vârf de gamă al liniei de echipamente pentru transfer termic, Matan SprinG³. Xennia a expus soluţii de ultimă oră pentru print single-pass (imprimarea culorilor printr-o singură expunere) cu noile capete de imprimare Xaar 1001.

Pentru furnizorii de servicii de print cu buget ceva mai restrâns, în sala 12 a complexului peste 70 de dealeri au propus o gamă largă de echipamente second-hand. În plus, giganţii pieţei de hârtie au anunţat în cadrul Drupa creşteri masive de preţuri, Adobe Systems a lansat versiunea 9 a seriei sale de succes Acrobat, iar organizaţia americană NPES a prezentat un raport potrivit căruia piaţa din SUA de print continuă să piardă vertiginos cotă de piaţă în faţa celei din Asia.

Alte noutăţi includ rebrandingul MAN Roland care şi-a schimbat identitatea la timp pentru prima zi de târg. De acum compania se va numi „manroland”. În cadrul târgului, Manroland a prezentat 80pp manroland Lithoman, o presă super automatizată ideală pentru piaţa de mare volum, cu productivitate mare şi deşeuri minime.

HP a venit în forţă la Drupa
Printre noutăţile ce pot fi văzute zilele acestea în standul HP de la Drupa se găsesc nu mai puţin de 14 noi modele de imprimante large-format, trei noi maşini Indigo, una de tipar plan (7000) şi două rotative specializate de înaltă calitate (WS600 pentru etichete şi packaging; şi W7200 pentru direct mail şi alte produse tipărite personalizate), cât şi noua rotativă digitală Inkjet Web Press (lăţimea sulului de 916 mm, faţă de 762mm, cât avea până acum, rezoluţie 600×600, viteză pe minut de 122 metri sau 3200 pagini A4). Noua presă HP Inkjet Web Press a fost prezentată în cadrul conferinţei de presă din prima zi Drupa ca fiind resortul tranziţiei de la analog către digital, Revoluţia Print 2.0 iniţiată de HP. Vedete incontestabile sunt HP Indigo 7000 Digital Press, care oferă calitatea recunoscută a surorilor sale mai în vârstă la o viteză de 120 de pagini pe minut (cu 10 mai mult decât colegul de lansare de la Drupa, Xerox iGen4), dar şi revoluţionarul DesignJet L65500 Latex printer. Participarea la Drupa i-a adus deja gigantului contracte de zeci de milioane de dolari, printre care şi cea mai mare afacere de acest gen anunţată vreodată, după cum a declarat Alon Bar-Shany, vice-preşedintele diviziei HP Indigo. Este vorba de furnizarea către producătorul american de print Consolidated Graphics a 36 de prese Indigo, dintre care 7 sunt noile Indigo 7000, şi 3 HP SmartStream Ultra Print Servers. Tot 7 prese HP Indigo 7000 au achiziţionat şi cei de la Pixart.it, care au mai rezervat şi două prese W7200, cu scopul de face faţă celor 1.000 de cereri zilnice de la 45.000 de clienţi europeni, pe care furnizorul de print italian declară că îi are.

Kodak Stream face istorie
Piesa centrală din vitrina de 25 de produse noi expuse la Drupa de către Kodak a fost printerul web inkjet Stream Concept Press. Antonio Perez CEO Kodak a declarat că noua lor tehnologie inkjet Stream „va schimba tiparul pentru totdeauna”. De ce? Pentru că această tehnologie, destinată rotativelor digitale, oferă viteza, calitatea şi costurile unei maşini similare offset, pastrând însă toate avantajele digitalului: tipar cu date variabile, tiraje mici, personalizare etc. Noul Stream Concept Press a demonstrat live la Drupa capacităţi de peste 600 dpi la o viteză de 330 metri/minut. Kodak declară că nu se simte ameninţat de alte lansări similare din cadrul târgului, precum, cea a lui Jet Press 720 de la Fujifilm, considerând tehnologia Stream net superioară altor soluţii inkjet. Kodak a mai prezentat şi ceea ce a numit cea mai rapidă maşină cut sheet alb/negru din lume. Digimaster EX300 printează 300 de pagini A4 pe minut şi va fi disponibilă vara viitoare. La stand a mai putut fi văzut şi S3600, un membru mai rapid al familiei NexPress, cu 120 A4ppm, Flexcel NX digital flexo plate, ce vizează în principal imprimarea de ambalaje, dar care conform prodcătorului poate fi folosit şi pe alte echipamente, cât şi noua soluţie de coating texturat pentru NexPress, care foloseşte a cincea unitate de imaging pentru efecte în relief.

Familia Mimaki
Vizitatorii standului Mimaki de la Drupa au putut vedea noua familie JF de printere industriale UV inkjet de mare format. Flatbedul JF-1610 UV printează pe diverse substraturi rigide şi flexibile de până la 1,602 x 1,016 m şi oferă o rezoluţie maximă de 1.200 x 1.200 dpi cu un punct minim de 6 pl., putând imprima până la 6 culori (CMYK+Lc+Lm) plus alb şi strat coating transparent. Pentru eficienţă, familia JF poate folosi două cartuşe simultan pentru fiecare culoare din modul CMYK. În combinaţie cu recent lansata serie de cuttere flatbed large format CF3, este creată o combinaţie optimă de soluţii print&cut pentru plastic, acrilice, carton, Dibond şi alte materiale. Mimaki intră şi pe piaţa de CtP (Computer-to-Plate) cu noul sistem inkjet JPP-60-12. Plăcile Mimaki inkjet CtP sunt produse direct de pe desktop de către utilizator şi pot fi puse direct pe presă după aceea. Această soluţie este pentru plăcile din aluminiu şi foloseşte cerneluri speciale pe bază de solvent pentru a genera imaginea pe placă. Atinge viteze de până la 8 plăci pe oră la dimensiunea maximă de 560 x 720 mm. Datorită acestei tehnologii unice, plăcile ies din maşină gata de a fi puse pe presă, eliminând necesitatea unei procesări ulterioare. Este echipat cu un alimentator automat şi cuţit automat, dar şi cu sistemul Mimaki UISS de furnizare neîntreruptă a cernelii. Echipamentul este ecologic, plăcile fiind non-chimice, şi poate fi utilizat pe lumină, fără a fi nevoie de cameră obscură. Preţul plăcilor este de aproximativ 7 €/mp, apropiat de cel al plăcilor analog, în condiţiile în care costurile de depozitare a deşeurilor chimice sunt eliminate.

Cele mai recente inovaţii de la Mutoh
Producătorul belgian a expus la Drupa un întreg arsenal de noutăţi în domeniul imprimării digitale inkjet de mare format pentru aplicaţii comerciale, incluzând tehnologia proprie i² Intelligent Interweaving, noul printer UV inkjet Zephyr dezvoltat la centrul european Mutoh R&D, printerul eco Blizzard mild-solvent, printerul eco ValueJet 1614, printerul mild-solvent Spitfire 100 Extreme şi plotterul signcutting SC-PRO. Vedeta a fost cu siguranţă echipamentul Zephyr, care a fost dezvoltat de la zero de către oamenii de ştiinţă de la Mutoh. Este un printer UV inkjet CMYK 64” (165 cm) pentru imprimare în rolă (pe vinil, flex, mesh, PVC, soft sign, etc), dar acceptă şi plăci rigide de până la 20 mm grosime. Cu 4 capete de imprimare Xaar cu picătură variabilă, Zephyrul dispune de 6 niveluri de gri, echivalentul a 6 densităţi de CMYK, eliminând necesitatea unei procesări suplimentare a culorii.

Evenimente conexe
Drupa 2008 a oferit o varietate de manifestări, precum drupacube, o platformă destinată discuţiilor şi focusată în fiecare zi pe altă temă de actualitate, innovationparc, un microcosmos al inovaţiei cu 8 zone tematice sau muzeul Drupa al istoriei de 600 de ani a printului, ce a pus la lucru maşini din acele vremuri. Vizitatorii cu arii specifice de interes au avut la dispoziţie highlight tours, adică posibilitatea de a beneficia de tururi ale „mini-oraşului” Drupa şi ale punctelor sale centrale de interes. Oraşul Düsseldorf nu a fost numai gazda evenimentului, ci a oferit un concept de servicii unic până acum în lume, drupacity fiind împânzit de oportunităţi de shopping şi entertainment cu reducere pentru posesorii de bilet Drupa.

Similar Posts:

25 recommended
comments icon0 comments
0 notes
763 views
bookmark icon

Write a comment...