LOADING

Type to search

Anul unui tipograf care a sfârşit asasinat

Contraeditorial Editorial

Anul unui tipograf care a sfârşit asasinat

Romulus Cristea feb. 8, 2016
Share

Nu s-a născut pe pământ românesc şi nici sfârşitul vieţii nu l-a găsit pe-aici. A murit asasinat şi a devenit martir. Este însă unul dintre cei mai cunoscuţi tipografi români. A fost un erudit, cu o educaţie laică şi religioasă desăvârşită, întruchipare a ordinii şi a perfecţiunii de tip renascentist. Recunoscut ca atare, oficial. Numeroase instituţii de stat sau private, dar şi străzi din toată România îi poartă, în prezent, numele.

Romulus Cristea

Tipograf iscusit, autor de lucrări, gravor, teolog, ctitor de lăcaşuri de cult şi biblioteci, episcop şi mitropolit român, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a ultimelor decenii de secol XVII şi început de secol XVIII. Un cărturar între două veacuri pline de istorie, dar a cărui trăire pământească a fost transferată veşniciei. Lucrările lăsate şi suferinţa îndurată prin tortură, înaintea morţii, l-au făcut nemuritor.
Anul 2016 a fost declarat drept Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti din cadrul Patriarhiei Române, dar şi Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. Pentru mai multă precizie, decizia Bisericii Ortodoxe Române privind aceste comemorări a fost urmarea unei iniţiative, din cursul anului trecut, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
De ce este importantă o astfel de rezoluţie? Pentru că Antim Ivireanul nu este doar numele unei biblioteci, străzi, şcoli sau tipografii. Pentru că nu este suficient doar să-i pomeneşti numele pe o carte sau pe o inscripţie ca să demonstrezi că acorzi cuvenit respect pentru munca şi dăruirea răspândite către cei din jur ale unui om care a sfârşit în chinuri groaznice (pentru că a nutrit permanent o atitudine făţişă antiotomană) purtând credinţa apărării drepturilor Bisericii Ortodoxe şi a poporului român.
Şi o astfel de iniţiativă mai este de apreciat pentru că trebuie înţeleasă intens legătura care a existat între creaţia literară, evoluţia tehnicii tipografice şi atmosfera profund religioasă a secolelor trecute. Pentru că istoria se poate uita dacă nu este reamintită.
Adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească, la sfârşitul deceniului opt al secolului XVII, călugărul Antim Ivireanul a învăţat limba română şi cea slavonă, apoi a deprins meșteşugul tiparului. La scurt timp, i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a demarat tipărirea de cărţi de cult, dar şi laice. Tot Antim Ivireanul, cel care a avut un rol însemnat în introducerea definitivă a limbii române în slujbele bisericeşti, a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureşti, în secolul XVIII.
Începuturile vieţii lui Antim Ivireanul sunt puţin cunoscute, fiind născut cel mai probabil în Iviria din Caucaz, teritoriu ocupat azi de republicile Georgia şi Armenia. A murit ucis de ostaşii turci, în Rumelia (denumirea istorică a regiunii din sudul Balcanilor care aparţinea Imperiului Otoman), după ce la cererea domnitorului fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei, închis, apoi caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai. Trupul sfârtecat i-a fost aruncat într-un râu (Mariţa sau Tungea), dincolo de Adrianopol. Însă viaţa sa pământească, deşi limba română nu era limba sa nativă, a fost dăruită românilor şi culturii româneşti. Alături de diaconul Coresi, Antim Ivireanul, prin intermediul celor 63 de lucrări cunoscute, tipărite de el însuşi sau sub directa sa coordonare, este considerat unul dintre cei mai importanţi tipografi ai Secolului de aur al culturii româneşti.

*Citește și:  „Patronii Morţii” nu au fost nici comunişti, nici securişti

Tags:

Leave a Comment