Analiza

Piaţa de outdoor continuă să scadă şi în 2010

• Bookmarks: 21 • Comments: 2555


Imprimarea outdoor reprezintă segmentul producţiei publicitare care a fost cel mai puternic afectat de criza economică în 2009. Dar acest segment a fost afectat nu numai din perspectiva producţiei publicitare, ci şi din cea a creativităţii lucrărilor executate sau a spaţiilor de promovare, care s-au redus drastic.

Reducerea bugetelor de publicitate a avut drept consecinţă micşorarea numărului de campanii şi implicit a suprafeţei imprimate pe outdoor. Acest lucru s-a datorat în principal problemelor economice grave cu care s-au confruntat piața auto și cea de imobiliare anul trecut.

Astfel, din cauza recesiunii financiare, firmele din aceste domenii, care se promovau foarte mult pe outdoor, au renunţat să mai comunice pe acest mediu în 2009 .

Potrivit Media Fact Book, studiu realizat anual asupra pieţei româneşti de media şi publicitate, outdoor-ul a înregistrat o scădere de aproximativ 40% anul trecut faţă de 2008, cifrându-se la aproximativ 45 milioane euro.

Aceasta se întâmplă după un an 2008 cu o evoluţie pozitivă cu 20 de procente, conform datelor disponibile în Media Fact Book. Principalii clienţi ai acestei nişe, ca imobiliarele, electrocasnicee, piaţa auto sau sectorul FMCG, şi-au redus substanţial bugetele, cu până la 35-40%, majoritatea optând pentru promovarea pe canalele de televiziune.

Conform Media Fact Book, 5 mari jucatori si-au impartit piata de outdoor: Epamedia (Beta Cons si Euromedia) cu o cota de piata de 30%, Affichage a controlat 21,7% din piata, News Outdoor – cu un market share de 12,5%, la egalitate cu Clear Channel, si New Age, cu 5%. Restul pietei a revenit jucatorilor mai mici.

În ceea ce priveşte viitorul outdoor-ului, aceştia s-au arătat rezervaţi, anticipând că acest segment de piaţă va înregistra o scădere de până la 10% în 2010.

Astfel, Ana Naie, marketing al retelei de outdoor advertising Epamedia, cea mai mare reţea de outdoor din România, care operează prin agenţiile Euromedia şi Beta Cons, a declarat că în 2010 se vor continua măsurile de diminuare a efectelor crizei, demarate în 2009, şi se va îmbunătăţi permanent calitatea serviciilor oferite, pentru a menţine consumul de publicitate outdoor la un nivel apropiat de 2009.

Mihai G. Mihai, CEO-ul Clear Channel Romania, nu se arată la fel de optimist însă, previzionând o nouă scădere a pieţei, cu 10%, în timp ce Raluca Grigorescu, managing director News Outdoor, estimează că piaţa va mai scădea cu încă 5-10% faţă de anul trecut în prima jumătate a anului, urmând ca apoi lururile să se stabilizeze.

Similar Posts:

21 recommended
comments icon2 comments
2 notes
555 views
bookmark icon

0 thoughts on “Piaţa de outdoor continuă să scadă şi în 2010

    Write a comment...